Daca vrei sa fii independent, investeste mai mult in tine

Scris de Adrian Chirca

11/08/2023


Imi aduc aminte o discutie pe care am avut-o cu un tip din America cu care am avut sansa sa beau niste beri cand am ajuns in San Diego. La un moment dat mi-a zis ceva de genul: 

"Esti cu adevarat bogat cand poti sa stai toata ziua in slapi si poti sa te culci la pranz daca vrei".

Mi-am adus aminte de asta de multe ori de atunci. Sa fii independent de chestiile care te tin legat de obicei de ce inseamna munca.

Cum poti sa faci asta? 

Cea mai mare investitie nu e sa dai lovitura cu crypto, stocuri sau afaceri online (cu toate ca poti face asta). Este sa investesti in tine.

Cu siguranta ai auzit asta si nu e doar o chesti de pus pe meme-uri.

Exista un raspuns simplu: daca nu investesti in tine si nu esti orientat sa avansezi continuu, ai sanse sa ramai doar un bun razboinic cu sabie, calare pe cal.

Ai sanse mari sa nu mai fii relevant, sa ramai in urma si sa pierzi esenta lucrurilor. Facand asta nu doar ca ai un backup in cazul in care vremurile se schimba, dar iti cresti valoarea in timp.

Si o valoare mai mare inseamna un pas inainte catre independenta ta. Daca vrei sa faci asta si ai nevoie de inspiratie, astazi iti spun cum fac eu.

Foloseste modele de lucru si de gandire

Am descoperit destul de tarziu ce inseamna asta, dar citind si analizand in detaliu am descoperit chestii interesante si care ma ajuta mult in ziua de azi.

Iti va fi mai usor sa intelegi lumea din jur, sa interactionezi si sa rezolvi probleme. Idei complexe devin simple si avand analogii vei putea sa ai mult mai multe momente in care vei stii ce ai de facut.

Poti incepe cu cateva principii de baza gen:

1. Principiul 80/20

2. First principle thinking

Lumea digitala are un pret, iar asta se vede in modul in care creierul functioneaza. Oboseste mai repede chiar daca nu simti asta.

Laptopul si telefonul te ajuta si iti optimizeaza taskurile, dar nu e de ajuns. Prin urmare, ai nevoie de ceva care sa iti optimizeze modul de gandire, sa iti faca conexiunile. De aceea e bine sa iti notezi ideile si taskurile, dar si mai bine e sa poti vedea legatura dintre ele.

O aplicatie care sa te ajute vizual sa faci asta functioneaza ca un al doilea creier. Am descoperit de curand Obsidian care mi-a usurat mult modul in care muncesc.

Ideile, planurile si notele se aduna in acelasi loc si reapar pe ecran vizual cu toate conexiunile. Analizati putin ce poate face Obsidian si jucati-va cu el.

O sa vedeti ca e un tool care va ajuta enorm in tot ceea ce faceti. Si ma gandesc ca ar trebui sa fie un tool indispensabil la scoala. Modelul ar dezvolta enorm modul in care gandesc copiii, pentru ca toceala si memorarea informatiilor e invechita. 

Rau de tot.

Dezvoltarea modului de gandire al noii generatii ar trebui sa depinda si de ceea ce avem la indemana ACUM. Face parte din viata noastra si telefonul si internetul si AI-ul. 

Sunt aici si daca ii invatam cum sa le foloseasca pentru propria lor dezvoltare poate nu ar mai fi asa de tare inamicii numarul 1.

AI-ul deja ne preia din taskuri si lucreaza ca un second brain. De ce sa nu profitam de asta sa ne dezvoltam modul in care muncim si gandim?

Daca incepi sa muncesti de azi la ati organiza cel de-al doilea creier, vei putea sa ajungi mai devreme decat crezi sa ai rezultate in timp ce dormi.

DIGITAL CORNER

Locul in care gasesti resurse gratuite

pentru afacerea ta digitala

Nu lasa cartile deoparte

Social media e usor de consumat. Te uiti la filme, postari. Sunt o gramada de chestii cu care iti poti pierde timpul pe net. Dar, multe sunt informatii goale.

Ma tin de un plan sa citesc minim 2 carti pe luna, pentru ca sistemul de a citi o carte iti ofera perspectiva. 

Mai mult, citesc 2-3 carti in acelasi timp, nu pentru a grabi procesul, ci pentru ca apar niste conexiuni interesante. Pe mine unul ma ajuta.

Daca nu citesti, nu investesti in tine. Punct.

Profita cat mai mult de autoeducatie

In ultimii 10 ani am invatat o gramada de lucruri noi. Unii spun ca am avut noroc, altii ca doar ma pricep mai bine. Adevarul este ca mi-am dat interesul.

Am stat zeci de ore citind, aplicand si unul dintre secretele mele este ca am cumparat cursuri. Unele au informatie bruta, dar unele mi-au oferit acel 10% de care nu stiam. Si in timp se aduna.

Ma bazez mult pe cursurile care sunt orientate mai chestii practice, aplicabile. Teoria se consuma, dar se si uita. O data ce faci ceva, implementezi si testezi, procedura aia iti ramane.

Cursuri de automatizare, de sisteme, diverse workshopuri - toate mi-au aratat pas cu pas ce am de facut. Este si unul dintre motivele pentru care am regandit acest site si informatiile pe care vreau sa le transmit catre voi au experienta asta in spate.

Pentru ca mi-ar fi placut sa am acces la astfel de cursuri cand eram la inceput.

Educatia online si modul de a te autoeduca are sanse mari sa detroneze conceptul de educatie scolara bazata pe memorare. E mult mai util sa inveti ce iti este necesar, cu practica si cu modele de aplicare.

Degeaba credeti ca sistemul vestic de invatamant da rezultate fata de cel de la noi, invechit si plin de hibe? Teoria e buna, dar daca nu o aplici ramai doar un absolvent cu diplome pe pereti.

Nu e prea tarziu nici pentru tine. Investeste in tine si vei vedea rezultate mai repede decat crezi.


Despre mine

Sunt Adrian Chirca - fondatorul Academiei Antreprenor Digital si autorul newsletterului cu acelasi nume unde trimit saptamanal resurse din sfera industriei digitale.

In ultimii 10 ani am lansat peste 15 cursuri, am pus bazele unui membership si am lucrat cu zeci de antreprenori pe strategie digitala. Poti sa intri in contact cu mine si pe Twitter.

Citeste si alte articole

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Vino alaturi de alti +2000 de abonati care primesc 1 sfat practic in fiecare duminica dimineata.

>